Cea mai mare bursă din Europa de Est pierde un alt membru, după ce unul dintre cei mai mari producători mondiali de ulei de floarea soarelui a decis să se delisteze de la Bursa de la Varșovia, citând nemulțumiri precum lichiditatea scăzută și acoperirea slabă a analiștilor, transmite Bloomberg.
Bursa de Valori București (BVB) a anunțat un număr record de investitori la bursă, astfel că numărul investitorilor direcți la BVB este în continuă creștere pentru al 11-lea trimestru consecutiv și a ajuns pentru prima dată la 128.000 de investitori. Valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 3,68 miliarde euro în primele 10 luni, în creștere în acest an cu 17%.
Războiul lui Putin împotriva Ucrainei a destabilizat piețele financiare, determinând o volatilitate ridicată a burselor din întreaga lume. Pe bursa locală, Dragoș Mesaros, Director Tranzacționare SSIF Goldring, remarcă surplus de lichiditate, în timp ce investitorii sunt în expectativă. Investițiile pe termen lung ar putea fi însă câștigătoare.
Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București, se așteaptă la o evoluție pozitivă a pieței de capital și în 2022. Trendul de pe bursă din 2021 va continua și în următorul an.
Investitorii trebuie să fie mult mai dispuși să afle cum funcționează companiile care sunt listate, ce proiecte și strategii adoptă, dar și companiile trebuie să fie dispuse să ofere în permanență aceste informații, întrucât există judecăți pe baza acestor informații din piață care influențează randamentul investitorilor și parcursul companiilor, susține Liviu Zăgan, CEO Holde Agri Invest, la Profit Piața de Capital.forum.
Bursa de la Madrid a încheiat ședința de vineri cu un declin substantial după victoria formațiunilor separatiste la alegerile care au avut loc ieri în Catalonia.
Cotațiile aurului au urcat la maximul ultimelor peste două luni, continuând avansul din ședința de miercuri, cel mai rapid de la jumătatea lunii mai. Aurul este considerat un activ de refugiu, iar tensiunile din SUA și Coreea de Nord temperează apetitul pentru risc al investitorilor, potrivit MarketWatch.
Bursa de la Paris este în scădere cu 0,6%, după ce Emmanuel Macron a câștigat alegerile prezidențiale din Franța în fața contracandidatei eurosceptice Marine Le Pen. Indicele CAC 40, care exprimă evoluția bursei pariziene, a deschis în creștere cu 0,1%, însă a trecut, aproape imediat, în teritoriu negativ.
Datele centralizate de Bursa de Valori București de la ASF și brokeri spun că în România sunt înregistrate 60-70.000 de conturi individuale pentru tranzacționarea de acțiuni, certificate și instrumente de credit listate. Obiectivul operatorului de piață este creșterea la 100.000 a numărului de conturi până la finalul anului 2018.
Față de prima zi de tranzacționare din 25 ianuarie 2011, acțiunea FP este cu 13,50% mai sus, însă randamentul total urcă la 50% dacă includem dividendele, restituirile de aport social și participări proporționale la ofertele de răscumpărare.
Piața Rasdaq a Bursei de Valori București a fost dizolvată în acest an în cadrul unui proces pe care investitorii îl caracterizează drept haotic. Chiar bilanțul Autorității de Supraveghere Financiară spune că au fost nu mai puțin de 263 de încălcări ale prevederilor legale, însă vicepreședintele instituției Mircea Ursache este de nezdruncinat: "Mă felicit pentru că am avut tăria să duc la capăt acest proces".
Astăzi la deschiderea ședinței de tranzacționare de la BVB s-a lansat oficial Clubul Investitorilor din București, entitate care își propune consolidarea comunității de investitori.
După 12 ani de activitate în piața de brokeraj românească în care a activat la patru intermediari, Ciprian Bîrsan se retrage pentru un proiect în zona plasamentelor private. Spune că îl obosește psihic senzația că bursa locală este mereu la început. Urmează calea altor colegi care au părăsit o piață puțin ofertantă și în care nu se dă importanță atragerii micilor investitori.
Astăzi, Bursa de Valori București a marcat 20 de ani de la prima tranzacție, într-un cadru restrâns, o manifestare mai degrabă sobră, în niște condiții de piață nu foarte încurajatoare. Reprezentanți ai pieței admit că așteptările de la începuturi nu au fost îndeplinite. "Nu mai există entuziasm, nu mai există dorința de a face ceva, nu mai există încredere", spune cel mai vechi broker din piață.
Acționarii urmează să se exprime prin vot asupra posibilității ridicării valorii nominale a acțiunii SIF2 la 2,5 lei, de la 0,1 lei pe acțiune.
Compania a obținut un rezultat net de 6,32 milioane lei, de peste două ori mai mare decât cel de 2,97 milioane lei raportat în primele trei trimestre ale anului trecut. Societatea și-a mărit, însă, de cinci ori obligațiile față de stat, la 24,98 milioane lei.
Scăderea câștigurilor survine în contextul unui declin de 16 milioane al veniturilor, la 302,32 milioane lei.
Bursa de Valori București a obținut în primele nouă luni ale anului un profit net de 4,82 milioane lei, cu 48% mai mic decât cel de 9,33 milioane lei din primele trei trimestre ale anului trecut.
Fondurile controlate de magnatul american Paul Singer, investitorul cu cea mai mare participație la Fondul Proprietatea, își mărește expunerea care este de peste 1,8 miliarde lei (460 milioane dolari).
Căderea Bursei de la New York care a anticipat Marea Criză din 1929-1933 a venit după o etapă de optimism exacerbat legat de noile cuceriri tehnologice. "Cerul albastru" al timpurilor fără griji, anunțat de melodia cu același nume ce a acompaniat avansul cotațiilor la finele anilor '20, nu avea să vină decât după perioadă marcată de recesiuni profunde și un război mondial devastator.
Saltul s-a realizat pe transferuri depășind doar cu puțin 8.000 de lei.
Fondul de Compensare a Investitorilor a aprobat, luni, lista de 102 persoane prejudiciate de Harinvest SA, pe care a trimis-o Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În termen de cinci zile de la validarea ASF, Fondul va începe distribuirea despăgubirilor. Acordate în limita a 20.000 de euro pentru un păgubit, acestea totalizează 4,26 milioane lei.
Acțiunile Apple au scăzut ieri cu 1,9% pe bursa americană, evoluția fiind în linie cu celelalte lansări din ultimii ani și reflectând totodată absența unor produse cu adevărat revoluționare care să dea avânt titlurilor companiei.
Economiile emergente din Europa cresc încet, dar sigur